A biruit credinţa vie
Autor: George Cornici
Album: Trepte spre eternitate
Categorie: Diverse
A BIRUIT CREDINŢA VIE

Geneza 22: 1-19
***********************
Când citim despre Avraam,
Despre-a lui credincioşie,
De ieşirea lui din Ur
Şi de-a lui călătorie,
Ne surprinde-n mod plăcut
Sfânta lui fidelitate:
A răspuns cu drag chemării
De-a păşi-n eternitate.

O, ce multe învăţăm
De la cel ce e numit
Tatăl celor credincioşi
Om cucernic, om smerit!
A luat în serios
Şi credinţa şi umblarea
Şi de-aceea Dumnezeu,
I-a dat binecuvântarea.

Multe sunt acele fapte
Ce aduc o confirmare
Despre-al lui ataşament,
Despre-a lui credinţă tare;
Ne vom limita la una
Desigur de toţi ştiută,
E jertfirea lui Isaac,
E atât de cunoscută!

Îl vom urmări acum
Pe Avraam mergând spre munte:
Domnul i-a cerut o jertfă
Nu putea să nu asculte.
"O, dar jertfa-i un copil"
Zice raţiunea-n noi.
"Tată, pentru sacrificiu
Avem iezi şi miei şi boi...

Unde s-a mai pomenit
O aşa aspră cerinţă?
Parcă s-o îndeplineşti
Nu e...nu e cu putinţă!
Cere-mi, Doamne, altceva,
Cere-mi turma de mioare
Sau recolta abundentă
Din fertilele ogoare...

Mi l-ai dat la bătrâneţe
Pe Isaac, întâi născut.
El îmi va fi ajutorul
În ţinut necunoscut;
Cere-mi aurul ce-l am
Ţi-l voi da cu bucurie
Să duc fiul la altar
Parcă este nebunie."

Aşa zice raţiunea,
Dar credinţa-i neînvinsă
De firea nerăstignită.
Ea nu poate fi atinsă
Ea învinge-ntotdeauna
Valuri mari de ezitare
Şi munţi mari de îndoială
Şi-o perfidă derutare...

Ea străbate prin furtună
Şi prin negura cea deasă
De cei necredincioşi
E atât de ne-nţeleasă,
E o taină şi-o comoară,
E liantul minunat
Ce ne leagă de Mesia
Şi de Plaiu-İ luminat...

Cine i-a gustat dulceaţa
Se leagă de ea puternic,
Nu mai vrea paharul lumii
Nu mai vrea amic nemernic
Straiul ei îl poartă-ntruna
Şi de plouă şi de ninge
E o flacără sublimă
Niciodată, nu se stinge.

Dar credinţa ce e slabă
(În sensul că e pasivă)
Află scuze şi motive
E-o credinţă uscăţivă
Cu ea nu ajungi departe
Spre cerescul Canaan
Ci e iute biruită
Chiar de cel mai mic duşman.

Şi Avraam putea găsi
Scuze să rămân-acasă
Când Părintele i-a zis
"Adu-mi jertfa cea aleasă"
Dar acea flacără vie
Ce-l unea cu Creatorul
L-a sculat în zorii zilei
Şi şi-a pregătit odorul...

"Ne vom duce la un munte"
Zise tatăl către fiu
"Să ne închinăm acolo
Unui Dumnezeu ce-I viu
Pentru noi cuvântul Lui
E puterea ce ne ţine
Este ghidul vieţii noastre
Pentru-a face tot ce-i bine...

Important e, fiul meu
S-ascultăm ce Tatăl spune,
Să răspundem bucuroşi
Cu cântec şi rugăciune
El ne dă orientarea
Prin a lumii pribegie
El ne-mpodobeşte traiul
Cu avânt şi energie...

Chiar când uneori se pare
Că cerinţa-i deplasată
El ştie ce este bine,
El – neprihănitul Tată,
El e pavăză şi stâncă,
El e-a noastră temelie
Tot ce facem pentru El
S-o facem cu veselie."

Şi-au pornit spre locul jertfei
Indicat de-al lor Părinte
Starea lor interioară
S-o descrie nu-s cuvinte
Şi-au călătorit trei zile
Şi-au ajuns spre înserare
Dar acolo fiul puse
Tatălui o întrebare:

"Unde vom găsi noi mielul
Pentru-al jertfei act, o, tată?
E o ardere de tot
Ce-i în ceruri aşteptată"
"Vei vedea astăzi minuni"
Zise-Avraam încrezător
"El este Iehova-lire
Este-al nostru viitor...

El ne va purta de grijă
O, ce Tată iubitor
În acele situaţii
Când se vede numai nor
De am fi-n cuptor aprins
Sau în groapa deznădejdii,
Sau în mijlocul urgiei,
Sau în valea cu primejdii,

De-ar veni nămeţi de ură
Gata, gata să ne-nghită
De ne-ar da numai prigoane
Omenirea rătăcită
El va fi de partea noastră
Să-L slujim cu mulţumire
El e stânca izbăvirii,
El este IEHOVA-LIRE!"

Şi-a clădit apoi altarul
Din lemne în spate-aduse
Şi pe fiul preaiubit
Deasupra pe lemne-l puse
Parcă te cuprind fiori
Când citeşti ce s-a-ntâmplat
Cum feciorul era gata
Ca să fie înjunghiat...

Dar în clipa cea mai grea
Când a ridicat cuţitul
Ce să vezi? Dintr-un tufiş
Se aude behăitul
Şi-un berbece se căznea
Capul să-şi elibereze
Iar al Cerului sfânt sol
A-nceput să cuvânteze:

"O, Avraame, Ceru-ntreg
Îşi exprimă bucuria
Căci Stăpânul nostru veşnic
Ţi-a testat credincioşia
Şi ţi-a dat suprema notă
Tu de El eşti ataşat
Mergi cu fiul tău acasă
Şi slujiţi-L necurmat...

Şi ai dovedit, Avraame
Că-L iubeşti pe Domnul vieţii
Mai mult ca pe fiul tău
Dat la anii bătrâneţii
Mergi acasă şi trăieşte
Prin credinţă anii daţi,
Ani de pace sufletească
Unui trai sfânt, dedicaţi."

***
De avem credinţă vie
Cum avut-a şi Avraam
Ne vom ataşa puternic
De acei din sfântul neam
Îl vom crede pe cuvânt
Pe Cel ce-a creat natura
Şi vom împlini cu drag
Ce ne spune ea, Scriptura..,

Şi vom crede în minuni
Şi le vom vedea-mplinite
Pe Stăpân Îl vom cinsti
Din inimi neprihănite
Vom vedea cum furnizează
Soluţii în încercări,
Cum ne scoate din strâmtoare,
Cum ne dă încurajări...

Vom străbate drumul vieţii
Cu încredere deplină
Şi vom căuta să fim
Mărturie şi lumină
Şi vom trece prin necazuri
Fără murmur sau cârtire
Şi nicicând nu ne-om abate
De la starea de slujire...

Vom învinge multe piedici
Întâlnite pe cărare
Şi vom rezolva probleme
Cu iubire şi răbdare
Vom putea-nfrunta păcatul
Şi vom fi biruitori
Nicicând la nevoia lumii
Nu vom fi nepăsători.

După dragoste-i credinţa
Nu putem a le desparte
Doar cu ele vom ajunge
Până dincolo de moarte.

gc/ 12 feb. 2007







Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/22402/a-biruit-credinta-vie