A mai trecut un rând, din rândurile vieții
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
A mai trecut un rând,
Din rândurile vieții,
O foaie de hartie,
Noi am mai depănat,
Rămân în urmă anii,
Și vin... nu se mai știe,
Vre-o câțiva, sau la noapte...
Vom fi cei ce-au plecat.

A mai trecut un an,
Din viața trecătoare,
Azi suntem mai aproape,
De cea fără de vremi,
Ne duce într-o viață,
Fără de veri sau toamne,
Va fi doar primăvară,
După mai multe ierni.

A mai trecut o vreme,
O vreme de-ndurare,
Ce ne-a trecut de toate,
E cea care ne-a dus,
În milă... bunătate,
Prin viața trecătoare,
Aproape de-ntâlnirea,
Cu Domnul... cu Isus.

Suntem azi mai aproape,
Prin trecerea de vremuri,
De marea sărbătoare,
Spre care alergăm,
Lăsăm în urmă timpul,
Ce plin a fost de luptă,
Din el și suferința,
Acum să o uităm.

În anul care vine,
Ce azi ne stă în față,
L-al lui sfârșit cu toții,
Să fim biruitori,
Cu candelele pline,
Să fim în el aceia,
Ce pentru cer întruna,
În el au strâns comori.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/223345/a-mai-trecut-un-rand-din-randurile-vietii