Durerea ce o porți în suflet... rană ce-așteaptă a cerului balsam...
Oricât ar fi al inimii perete tare, mai uzi în lacrimi câte-un Psalm...
Cerând putere a fi biruitoare, cu bucurie te ridici de jos —
Durerea n-are în lumea noastră vreo balanță, măsurătoarea-i fără de folos...

Răspunsul ce-l aștepți... e o taină pe care numai Domnul Dumnezeu ți-o poate descifra.
Așa te-mbraci cu-a mulțumirii haină, te-mbărbătezi ca să mai poți veghea,
Căci, cine știe, poate odată vei înțelege al încercărilor folos,
Și te înalți din nou în rugăciune, că-i pentru tine singur țel și rost...

Mai priveghezi ades, vorbind cu Domnu'-n noapte.
Ai vrea ca crucea ce ți-a dat... s-o porți cu demnitate.
Ai vrea să știi cum, de în spatele atâtor suferinți, El stă ascuns...
Să te apropii de liman, să poți să treci hotarele de sus...

O, în harul Lui e-atâta plinătate, că-n altă cale nu ai fi descoperit.
E atâta pace când s-apropie de tine, că n-ai schimba nimica cu nimic...
În mângâierea ce o simți în strâmtorare e-o sevă care curge îndestulat,
Să-ți umple inima și mintea, ca nu cumva să crezi că Te-a lăsat.

E Dumnezeu Același ca întotdeauna — și ieri, și azi, la fel, mereu.
E Dumnezeu Același când e soare, și e la fel când nori se-ngrămădesc în geamul tău.
O, de-ai putea în duhul tău cuprinde taina prin care Cel Desăvârșit și El trecu
Și suferința ce a îndurat în lume... cum, nu silit, ci-n bunăvoie Se dădu...

Dar cine poate ca să bea paharul de întristări de bunăvoie?
Și cine va descoperi comoara, rodirea suferinței s-o măsoare?
Noi știm că încercarea cât de mare și-a lacrimilor reci șuvoaie
Nu pot fi puse pe balanță cu Slava Lui, cu slava viitoare...