Corabia


Întins pe sure stânci
Într-un ocean de ape,
Sufletul se zbate
Cercând să nu te stingi.

Tezit din visu-acesta,
Îți amintești de viață,
Copilărie tristă
Cu zâmbet de paiață.

Copii, prin care trec grăbite,
Neșterse sentimente,
S-au dus pe rute lungi
Spre alte continente.

Când visul reâncepe
Ca părticic-a sorții,
Împarți, o altă viață,
Cu viii sau cu morții.

Și stânca sură-ți spune
Că semnele ce vin,
Umplu, treptat paharul
Cu-oțet făcut din vin,

Dacă nu refuzai,
Potir cu trup și sânge,
N-ai fi gustat oțetul,
Ca omul care plânge! , , .

Maria Despescu
2005. Ian. 18.