Izbavirea
Autor: Anca Winter
Album: Mai Mult Decat Biruitori
Categorie: Incurajare
Cand talazurile-ncearca barca vietii s-o scufunde,
Si cand soarele prin nouri nu mai poate a patrunde,
Cand speranta se destrama, sa-ti ridici spre El privirea,
Spre Acela, care poate, sa-ti aduca izbavirea.

Poate nu-ntelegi lucrarea ce ciudat o desfasoara,
Dar El n-a promis ca viata pe pamant va fi usoara;
Insa, nu va fi furtuna care ar putea vreodata,
Sa opreasca Salvatorul pan' la tine sa strabata.

Chiar acum, cand lupti cu valul ce-ameninta sa te-inece,
El ridica stavilarul peste care nu va trece,
Caci a pus hotar durerii ce-i ingaduita-n viata,
Si ea nu-i decat o punte spre-nsorita dimineata.

Nu te indoi acuma, geana zorilor mijeste,
E aproape rasaritul, orizontul se zareste;
Are ganduri de nadejde, garantat ti-e viitorul,
Iti intinde mana, iata-L, e Isus, Izbavitorul.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/222230/izbavirea