Dincoace de nori
Autor: Olivia Pocol
Album: Volumul 5 - Apusul unei crizanteme
Categorie: Diverse
Norii doldora de ploi
Cern mărunt peste zăvoi,
Se foiesc în vânt castanii,
Înălțând spre cer litanii.

Fremătând își varsă-amarul
Că i-a despuiat Brumarul,
Vântul ploii-i cântă-n strună,
Norii pământii se-adună.

Volburile îndârjite
Smulg frunzele-ngălbenite,
Dar n-apucă mult să zboare -
Biete stele căzătoare!

Norii de cenușă arsă
Par c-ar face cale-ntoarsă,
Dar cu sârg zorile-nhață
Și țes dimineți în ceață.

Norii vremii, grei de vină,
Sting a cerului lumină
Și-al tristeților puhoi
Umple lumea de nevoi.

Dar negura-i trecătoare...
Dincolo de nori e soare;
Doamne, -asupră-ne veghează,
Cerul iar ni-l luminează!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/221240/dincoace-de-nori