Captivitatea a fost grea
Eram ținuți în bezna groasă
Și nu puteam vedea vreo stea
Doar coji din pâini erau pe masă.

Doar voci stridente auzeam
Vacarmul producând frisoane
Să evadăm nu îndrăzneam
Căci peste tot erau obloane.

Trudeam... trudeam și la sfârșit
Răsplata era o bătaie
Plânsul ades ne-a copleșit
Veneau argați să ne despoaie.

Iar visele ce le nutream
(De-a fi cândva în libertate)
De-aveam curaj și le cântam
Eram conduși spre-adânca noapte.

Până-ntr-o zi când a intrat
În viața noastră zbuciumată
Acel ce-a fost crucificat
Pe crucea cea mai blestemată.

Ce fericiri am cunoscut
Când am văzut senina-I față!
Uitat-am ce-a fost în trecut
Și am urmat a Lui povață.

Ne-a învățat, apoi, un cânt
Să-l intonăm în libertate
Ne-a spus că dincol’ de mormânt
Trăi-vom o eterenitate.

Noi perspective ne-au pătruns
Să înțelegem bine starea
În care Sfântul Duh ne-a uns
Să-L prețuim, să-I știm valoarea.

O, ziua-n care-am fost scăpați
Din lanțurile nebuniei
N-o vom uita; și-ncredințați
Cânta-vom psalmii armoniei...

Și vom păși cu zel spre zări
Unde-om trăi eterne glorii
Unde n-or fi dramatizări
Ci doar culorile splendorii.

George Cornici