PEDEPSEȘTE-MĂ, DOAMNE, DAR CU MĂSURĂ
Autor: Ioan Ciobota
Album: fara album
Categorie: Diverse

"Pedepseşte-mă, Doamne, dar cu măsură,
şi nu în mânia Ta, ca să nu mă nimiceşti!"

(Ieremia 10:24)

------------------------------------

În timp ce citeam versetele de mai sus, m-am gândit că oricine păcătuiește are nevoie de pedeapsă sau de iertare, altfel își pierde pacea.

Pentru creștini, pentru cei care sunt urmașii lui Hristos, avantajul este că pedeapsa care ne dă pacea - așa cum scrie profetul Isaia - a căzut asupra lui Cristos, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

Iar profetul Ieremia spune aici: "Pedepseşte-mă, Doamne, dar cu măsură"...

Știu că atunci când păcătuiesc trebuie să fiu pedepsit, altfel îmi pierd pacea.
La fel ești și tu: atunci când păcătuiești, dacă nu ești pedepsit sau dacă nu ești iertat, îți pierzi pacea.

Mă bucur să știu că pedeapsa nu a căzut asupra mea
și Îi mulțumesc Domnului Isus Cristos că a purtat El pedeapsa în locul nostru.

Pedeapsa pe care o meritam a purtat-o El,
astfel încât noi am primit iertarea pentru păcatele noastre,
așa că pot să fiu cu inima liniștită înaintea lui Dumnezeu,
ca un prunc înțărcat la pieptul mamei lui.

Pot să fiu foarte foarte liniștit,
plin de odihnă și de pace,
știind că Dumnezeu m-a pedepsit nu pe mine, ci pe Cristos,
iar mie mi-a dat iertare pentru păcatele mele,
cu condiția să nu mai continui.

Doamne ajută-ne să nu mai păcătuim,
să trăim o viață de sfințenie după voia Ta.
Îți mulțumim că pedeapsa care ne dă pacea a căzut asupra Domnului Isus Cristos
și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

29 Octombrie 2021

===================
Mai puteți asculta:

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

Video aici: https://youtu.be/U2uiG3XSejI

------------------------------------

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/221135/pedepseste-ma-doamne-dar-cu-masura