Înmulțirea pâinilor, a binelui
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Spre Tronul Ceresc
Categorie: Zidire spirituala
Înmulțirea pâinilor, a binelui
Luca 14, Biblia

Foșnesc mătăsuri de aur și aramă
în dans de toamnă umed, trist...
Aripi de îngeri poartă albe misive,
inundate-n argint.
Corbii visează la rang și putere,
să distrugă zâmbetul, veselia;
în față-mi apare băiatul
lângă Domnul cu peștii și pâinea,
ce i-au schimbat copilăria.
Vântul aleargă ținând voalul toamnei mirese;
lângă-un opaiț cu lacrimi în mână,
mama în rugă, copiii și-i țese,
făcându-le prin Duhul, cunună.

Alexandrina Tulics, 2 noiembrie 2021- Delafield
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/221107/inmultirea-painilor-a-binelui