Trec anii unul câte unul
Autor: Ica Dragoi
Album: Laudaţi pe Domnul
Categorie: Trezire si veghere
Trec anii unul câte unul,
Şi nu se mai întorc `napoi,
Viaţa aceasta-i trecătoare,
De-aici nu luăm nimic cu noi.

Da, suntem trecători nu veşnici,
Pe acest pământ doar un popas,
Un lat de palmă... . Viaţa-i scurtă,
Puţin, puţin a mai rămas.

Prin tot ce se întâmplă-n lume,
Vedem căci timpu-i pe sfârşit,
Nu mai e mult, Isus revine,
Omule drag fii pregătit.

Fii treaz pe cale şi veghează,
Ajută pe cei în nevoi,
Fii plin de râvnă pentru Domnul,
Şi nu da niciun pas `napoi.

Păstrează-ţi hainele curate,
Şi sfântul legământ făcut,
Mergi prin credinţă pân` la capăt,
Orice sfârşit e-un început.

Frumos va fi în ziua aceea,
Când pe nume vei fi chemat,
Să intri pe porţi în Cetate,
În locul binecuvântat.
Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/221097/trec-anii-unul-cate-unul