Cerul și pământul e făcut de Sfântul
Autor: Diana14
Album: Album2
Categorie: Diverse
Cerul și pământul e făcut de Sfântul Dumnezeu,
Florile și zarea, pădurea și marea, toate sunt făcute doar de El,
//Și o veșnicie dăruită mie, dar și tu,
Cel ce-asculți cântarea, ce simți tulburarea, da chiar tu,
El și pentru tine-o mare moștenire, a lăsat,
Cel ce-mi este Tată, și al tău El este Împărat. //

Valul dar și vântul, e mustrat de Sfântul Dumnezeu,
Vântul nu mai bate, marea o desparte, căci puterea este doar la El,
//Din care și mie, El îmi dăruiește, dar și tu,
Cel ce-asculți cântarea, tot El te păzește, da chiar tu,
Căci ai fost odată tu ales de Domnul fiu al Său,
Astăzi nu te teme este lângă Tine-n greul tău. //

Inima și gândul, sunt astăzi de sfântul Dumnezeu,
Înspre ceruri duse, în vremuri apuse, căci toate azi le deține El,
//Dar și tu ești astăzi, pe o mână sfântă, da chiar tu,
Mulțumește-ntruna, astăzi Lui îi cântă, da chiar tu,
Gloria să-i fie, Celui din vecie, azi mereu,
Căci doar El îmi este, dar este ție, Dumnezeu. //
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/219643/cerul-si-pamantul-e-facut-de-sfantul