Este timpul de trezire
Autor: Ica Dragoi
Album: Binecuvăntare
Categorie: Trezire si veghere
Este timpul de trezire,
Vremea să ne pocăim,
Să ieşim din aţipire,
Domnului să îi slujim.

Timpul este pe sfârşite,
Totul se va termina,
Scriptura se împlineşte,
Curând vine Mesia.

Va veni pe nori de slavă,
Isus, Fiu de Dumnezeu,
Vine după a Sa mireasă,
Să o ducă-n cerul Său.

Să fim gata, în veghere,
Ochii aţintiţi spre cer,
Spre locul de unde vine,
Mirele, Emanuel.

Să ne-oprim din alergare,
Din tumultu-acestei lumi,
Să ne ancorăm de ceruri,
Încercând să fim mai buni.

Deşteptare, deşteptare,
Aşa strigă Duhul sfânt,
Fiţi treji şi vegheaţi pe cale,
Căci Isus vine curând.
Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/219506/este-timpul-de-trezire