Încercarea        
        
            Autor: Daniel Dumitru Vizitiu
            Album: fara album
            Categorie: Diverse
        
        Dimineața mă pornesc,
Și mergând ușor la vale,
Văd-o în cale
O ninsoare.
Nu apuc să încetinesc,
Dintr-o dată mă izbesc
Și pe mijloc mă opresc.
Nici nu mă dezmeticesc,
Și am ajuns sub parapet
Cu groază și-o durere mare,
Mă întreb
“Se termină viața oare?
Nu se poate termina. Am familie acasă
Mă vor aștepta la masă”
Și încep cu disperare
Să strig chiar dacă mă doare.
“Tată nu sunt pregătit!
Tată nu sunt pregătit!
Știu că nu voi mai ajunge
La tine cu a mea cruce”
Am scrutat din ea puțin,
Să merg repede pe drum.
Și așa ani de zile
Am tăiat și am scurtat,
Și acum n-am ce să fac.
Este scurtă. Nu ajunge,
Către cer a face o punte.
Văd în jos iadul arzând,
Nu sunt pregătit acum.
Îmi ridic ochii către cer
Este negru, ninge nițel.
Dar rugând și tot sperând,
Ruga mea să ajungă sus.
“Tată nu sunt pregătit să plec,
 și vreau să mai rămân.
Viața mea îndreptând
Împlinind al tău cuvânt,
Aici jos pe acest pământ! “
Amin         
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/poezii/218666/incercarea