La hotarul dintre ani
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Diverse
LA HOTARUL DINTRE ANI

Privesc acum în urmă la anul îngropat
Doresc să fac bilanţul la tot ce s-a-ntâmplat
Au fost primejdii multe, ispite şi noroi
Iar uneori necazul venea ca un puhoi
Am fost purtat de valuri, aproape de-necare
Şi gândul îmi spunea că nu mai e scăpare
S-au năpustit furtuni, s-au năpustit duşmanii
Credeam că s-au sfârşit şi zilele şi anii
Săgeţile-arzătoare veneau să mă distrugă
Să mă îndepărteze de imnuri şi de rugă
Au fost multe-ncercări şi multă-mpotrivire
Şi uneori tristeţea se arăta-n privire
Dar Harul Lui bogat m-a izbăvit din toate
Şi ştiu că mă-nsoţeşte de-acum şi pân’ la moarte
E darul unui Tată ce mă iubeşte mult
De-aceea Îl cinstesc, mă-nchin şi Îl ascult
În fiecare clipă simţitu-İ-am prezenţa
Îi preţuiesc iubirea, puterea, competenţa
M-a îndrumat duios pe drumul spre cunună
M-a ajutat, mereu, s-aleg partea cea bună
Când fost-am la impas mi-a luminat cărarea
Iar la răscruci de drumuri mi-a dat orientarea
Şi L-am urmat fidel prin ger şi prin dogoare
Ştiu că-n sfârşitul luptei m-aşteaptă sărbătoare
Când valul de tristeţe mi-a frânt elanul sfânt
M-a-nviorat din nou un psalm, un vers, un cânt
Iar Logosul preasfânt mi-a dăruit tărie
Atunci când eram slab, lipsit de energie
Divina părtăşie cu fraţi şi cu surori
Mi-a întărit credinţa, mi-a dat sublimi fiori
Şi zilnic bunătatea Părintelui slăvit
M-a însoţit pe cale şi m-a înveselit
Privind acum în urmă la anul încheiat
Realizez că-n deprimări El m-a fortificat
Şi fost-a pentru mine un Turn unde-am găsit
Scăpare şi refugiu. El nu m-a părăsit
Îl proslăvesc acum şi-n anii care vin
Cu El în viaţa mea sunt fericit deplin.

***
Privesc acum ’nainte la anul care vine
Mă-ncredinţez în braţul ce-ntruna mă susţine
Doresc să-L reprezint cu cinste, demnitate
Pe-al meu Părinte bun, să-İ dau întâietate
Mă va conduce iar pe drumul veşniciei
Şi iar mă va-nzestra cu duhul vredniciei
Cu El vreau să petrec prezentul, viitorul
Căci El mi-e Călăuza şi mi-e Ocrotitorul.

La cumpăna dintre anii 2006, 2007



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/21828/la-hotarul-dintre-ani