CASA ZIDITĂ PE STÂNCĂ

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Iată înc-o taină adâncă
Arătată în Scriptură
Care-i în lucrare încă
Casa zidită pe stâncă
După cea dintâi măsură.

Iată temelia tare
Sub a vântului prezenţă,
Dar şi zidăria are
Pietre vii, mărgăritare,
De aceeaşi rezistenţă.

Iată de la temelie
Meşterul cu iscusinţă,
A-nceput la zidărie
Piatră scumpă, piatră vie,
Pietre puse prin credinţă.

Şi cum soarele sclipeşte
Pretutindenea în zare,
Zilnic zidăria creşte,
Căci zidarul potriveşte
Piatra care e mai tare.

Şi aşa după măsură,
Zidăria-i în suiş;
Urca până la centură,
Cea din urmă legătură,
Până la acoperiş.

Iar pe urmă finisarea,
Şi odăile pictate,
Să poţi folosi lucrarea
Casa, binecuvântarea
Muncii tale onorate.

Căci pe urmă în odaie
De nimica nu-ţi mai pasă;
De-ar veni orice şuvoaie,
Orice vânt, şi orice ploaie,
Tu stai liniştit în casă.

Însă vai, ce tragedie!
Cum s-a prăbuşit deodată
Casa fără temelie.
De-a şuvoaielor mânie,
De vânt a fost dărâmată.

Fiindcă Biblia ne spune
De cel ce-a făcut risip'
Deşi a-ncercat s-adune,
N-a avut înţelepciune,
C-a zidit-o pe nisip.

Când priveai la zidărie,
Se părea la fel, frumoasă,
Ca şi cea cu temelie.
La privire... cine ştie?
Şi aceasta era casă.

Era la fel tencuită,
Şi părea că-i foarte bună;
De stăpân e locuită
Până-n ziua de ispită
Şi în ceasul de furtună.

Şi de-ar fi să-ntrebi privirea,
Pe acei ce se adună,
Ca să facă deosebirea;
Unde s-a greşit clădirea?
Cine ar putea să spună?

Sigur nu e dibăcie
Şi nu-i mare iscusinţă;
Veţi striga: "La temelie"!
Rezultatul deci se ştie:
N-a fost piatra -"chibzuinţă"-.

Deci, lipsise chibzuinţa
La al doilea lucrător;
Deşi avea sârguinţa,
Şi predarea, şi dorinţa
Ca să fie ziditor.

Consecinţa i-a fost mare,
Neatenţia, plătită ....
A zidit spre dărâmare ...
La întâia încercare
Casa i-a fost prăbuşită.

Însă casa cea dintâi
Prin şuvoaie, prin furtună,
A rămas pe temelie;
Deşi vântul cu urgie
Încerca să o răpună.

În această pilduire
Şi exemplele-arătate,
Nu e vorba de clădire,
De zidirile din fire,
Ci de mântuire, frate.

Nu e vorba de feciori
Care construiesc palate,
Ci de fraţii lucrători
Care sunt predicatori
Sufletelor adunate.

Fiindcă Biblia ne scrie
Că un suflet mântuit,
El devine-o piatră vie
Aşezat pe temelie
De Zidarul iscusit.

Însă până la-nviere,
Până piatra-i potrivită,
Câtă muncă nu se cere!
Prin a harului putere
Piatra trebuie şlefuită.

Pietrele sunt zgrunţuroase,
Omul e cu-apucături,
Dar Scriptura e duioasă,
Rănile adânci le coase,
Îndreptând cu lovituri.

Căci măreaţa temelie
E HRISTOS -neclătinată-
Stânca cea din veşnicie
Care-i veşnică şi vie,
Siguranţa minunată.

Cu încredere deplină
Să zidim dar, viitorul
Pe a cerului colină,
Şi de-ar fi orice să vină,
Domnul este ajutorul.

Însă bine chibzuieşte
Să nu pui direct pe glie,
Căci furtuna nimiceşte,
Tot ce-n cale întâlneşte
Case fără temelie.

Să zideşti o viaţă-ntreagă,
Iar pe urmă, condamnat...
Când furtuna se dezleagă
Să fii pasăre pribeagă,
Având cuibul dărâmat.

Trebuie să ai credinţă
În lucrarea mântuirii,
Asta-nseamnă chibzuinţă,
Şi în luptă biruinţă
Contra duhurilor firii.

Trebuie să ai tăria,
Evanghelia deplină;
Asta-nseamnă temelia,
Sa vesteşti Împărăţia
Cu puterea cea divină.

Asta-i zidăria bună
Arătată în Scripturi;
Să fii cu Domnu-împreună.
Tu să-întrebi, şi El să spună
Care-s dreptele măsuri.

Asta-i casa ce rezistă
Încercărilor ce vin.
Cel ce stăruie, insistă
Către Cel care există,
Să-l îmbrace pe deplin.

Asta-i casa ce luceşte
După ce-a trecut furtuna;
Cel ce-n Duhul Sfânt zideşte
Şi prin Duh mărturiseşte,
Pe HRISTOS întotdeauna.

Asta e calificarea
Ucenicilor străbuni;
Să fie la fel lucrarea
Şi azi, evanghelizarea
Cu semne şi cu minuni.

Asta-i casa unghiulară
Cu acoperiş de sus,
Când din ceruri se coboară
Harul, ca odinioară...
Mărturia lui ISUS.

Asta-nseamnă construirea
Unei case pe pământ,
Când e biruită firea,
Şi în inimă-i iubirea
Templu pentru Duhul Sfânt.

Atunci orişicât ar bate
Vânturile înăsprite,
Casa ta e o cetate
Cu porţile ferecate,
Şi cu ziduri întărite.

Bată cât ar vrea furtuna.
Casa ta-i pe stânca tare,
Dacă ai primit arvuna
Care este şi cununa
Zilei de răscumparare.

Cercetează-te frăţie,
Soră, prietene, creştine,
Ai zidit pe temelie?
Sau ai pus direct pe glie?
Iată încercarea vine!

Ai zidit tu mărgărite?
Pietre scumpe, pietre rare?
Tainele desăvârşite
Care ne-au fost dăruite
Pentru-a Domnului lucrare.

Ştii că cine prooroceşte,
E al Domnului zidar?
Când prin Duhul Sfânt vorbeşte,
El Biserica zideşte
Prin credinţă şi prin har.

Ştii că Duhul Sfânt zideşte
Ale tale simţăminte?
Când în alte limbi vorbeşte.
El la Tatăl mijloceşte
Cu suspine şi cuvinte.

Verifică-te dar, frate,
Mamă, tată, voi bunici,
Crezi tu darurile toate
Care-s în Scripturi lăsate
De ISUS şi ucenici?

Bine, însă ia aminte,
Nu cumva să te mândreşti
Şi cu darurile sfinte
Ca şi cei de mai-nainte,
Că atunci turnul Babel eşti.

Să nu fii ca lucrătorii
Ce-au lucrat fărădelege,
Nici aşa, ca hulitorii
Ce dispreţuiesc fiorii,
Vrând pe Duhul Sfânt să-L nege.

Vezi că cele cinci fecioare
Ce-au rămas nechibzuite,
N-aveau diferenţa mare;
Toate-au stat în aşteptare,
Dar nu toate-au fost răpite.

Tot la fel, nechibzuinţa
E şi-n şubreda clădire.
Vezi că norii ameninţă...
Vântul, marea necredinţă
Va primi dezlănţuire.

Să nu-ţi fie deşteptarea
Prea amară, prea târzie,
Verifică-ţi azi lucrarea,
Fă-ţi tu singur cercetarea
Dacă eşti pe temelie.

AMIN