Mult bine mi-ai făcut Isuse
Autor: Ica Dragoi
Album: Laudaţi pe Domnul
Categorie: Laudă și închinare
Mult bine mi-ai făcut Isuse,
Mi-ai fost alături zi de zi,
La greu Tu mi-ai luat povara,
Mi-ai spus: Nu te voi părăsi!

Când te-am chemat mi-ai fost aproape,
Şi mi-ai venit în ajutor,
În boală mi-ai dat vindecare,
Isuse drag eu te ador.

M-ai mângâiat în suferinţă,
Şi lacrimile mi le-ai şters,
O, Doamne mi-ai dat biruinţă,
Te laud cu drag prin al meu vers.

Când mă vedeam singur pe lume,
Abandonat şi părăsit,
Mi-ai spus cu drag: Eu sunt cu tine!
Şi pace sfântă am primit.

Te laud şi te slăvesc o Doamne,
Cu Tine sunt în gând mereu,
Eşti bucuria vieţii mele,
Măreţ şi mare Dumnezeu.
Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/217501/mult-bine-mi-ai-facut-isuse