Tu ești Dumnezeul meu

Deși-s pământ uscat, fără de apă,
Țărână adunată la un loc,
Sunt doar o pulbere udată,
Zdrobită... frământată...
Uscată apoi în foc...

Tânjesc s-ating din nou mâna Dumnezeiască
Ce mi-a dat chipul acesta trecător.
Aștept să-mi vină rândul modelării,
Să potrivesc în locul meu din cer,
Aștept să vină El în pragul serii,
Să-I aud vocea și să mă-nfior...

Atât de mult iubesc Locașurile Tale,
Simt pentru ele atâta dor...
De-acolo văd cât ești de Mare,
De-acolo văd cât ești de Sfânt,
Văd slava Ta cum se coboară
La sfinții Tăi de pe pământ...

Iar Bunătatea Ta e atât de prețioasă,
Cum nu-i nimic asemeni pe pământ.
Mult mai presus de tot ce-nseamnă viață,
Doar bunătatea Ta cu zile m-a ținut.

Nu sunt cuvinte-n lumea asta mare
Să-Ți pot aduce laude de-ajuns;
Când Îți înalț din inimă Osanale
Și mâinile mi se ridică-n sus.

Chiar dacă aș ști cânta ca-n ceruri o cântare
Și aș cânta din zori până-n apus,
Eu știu că tot n-ar fi de-ajuns...


Și-n așternut, când mă gândesc la Tine,
Și adorm visând la bucurie,
Cum să-mi fii pricină de veselie,
Știu... tot nu poate fi de-ajuns...

Cu dreapta Ta când mă-nsoțești,
Cu brațul Tău mă sprijinești,
De mai apar și piedici pe cărare,
Eu m-odihnesc la umbra aripilor Tale...