Alegerea
Autor: Maria Șopț
Album: Calea către cer
Categorie: Laudă și închinare
Cum aș putea uita privirea
Ochilor scăldați în lacrimi grele?
Păcatele din alegeri rele,
Au săpat adânc, iscând furtuna.
Eram o frunză bătută-n vânt,
Întoarsă și pe față, și pe dos;
Din lanțul de iubire am fost scos,
Zala căzută mă trăgea-n mormânt!
Azi, Doamne-Ți mulțumesc și Te slăvesc
Pentru binecuvântări primite,
Pentru brațul tare de Părinte
Ce m-a ridicat, înspre cer să cresc!
Iată, judecata e aproape...
Alegerea mea, alegerea ta
De-s bune, în Împărăția Sa,
Sus, vom străluci ca nestemate!

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/217082/alegerea