Lupta lui David II
Autor: Bodea Florina
Album: Zalele iubirii
Categorie: Diverse
Luat-am merinde tătucă
Să duc fraților mei pe câmpul de luptă

Stiu că sunt prea mic să port haine de luptă
Dar Duhul mă poartă, 'nainte m-avântă!

Privește, o, Tată! Oștire nespus
Și unul aduce ocara. Răpus

Va fi el căci eu voi lupta
In Numele Tău să șterg azi ocara!

Iau pietre din râul ce curge de sus
De sub tronul de har, de la Isus

Și praștia credinței o-ntind înspre el
A Ta este lupta! Vrăjmașul defel

Putere sa n-aibă, căci Tu, Împăratul
Ocara ai șters-o atunci când păcatul

L-ai dus pe Calvar și pe-o cruce l-ai pus
De-aceea, Tătucă, astăzi supus

Vin și mă-închin, cânt, lupt, Te slăvesc
Prin toate să știi ce mult Te iubesc!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/215048/lupta-lui-david-ii