Ultima zi
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse
Ultima zi!

Dacă aş şti că azi e ultima zi din viaţă
M-aş trezi dimineaţă devreme, să vorbesc şi mai mult cu Tine
Ca să facem planuri pentru când vom petrece veşnicia împreună.
Şi tot n-ar fi deajuns.

Dacă aş şti că azi este ultima dată ,când pot să-ţi admir creaţia
M-aş trezi devreme ca să-ţi văd pentru ultima dată
Zâmbetul atunci când întinzi răsăritul
Într-un colorit ce îmi ia glasul
Şi mă face să te laud fără cuvinte.

Dacă aş şti că azi este ultima zi,
Îngăduită mie pe pământ cu creaţia Ta
Aş alerga, să le spun tuturor că în curând
Mă voi linişti în braţele Creatorului meu.
Şi le-aş spune cât de bucuroasă sânt .

Dacă aş şti că, astăzi îmi trăiesc ultima suflare în trup
Aş încerca să cuprind tot ce ai creat în inima mea
Şi să mă satur ,atât cât mai pot de Cuvântul Tău.
Pentru că în cer voi fi cu Tine şi nu va trebui sa-l citesc
Fiindcă însuşi Cuvântul îmi va vorbi taine.

Dacă aş şti că astăzi este ultima mea zi în acest vas de lut
M-aş ruga mai arzător pentru dragii mei care rămân aici
Încredinţându-i i cu viaţa şi sufletul lor
În mâna Ta Părinte.

Dacă aş şti că astăzi este ultima zi
Ţi-aş cere iertare pentru fiecare dată când am avut posibilitatea
Să spun semenului meu despre Tine , şi nu am făcut-o
Spre ruşinea mea...

Dacă astăzi ar fi ultima zi din viaţă
Aş vrea să strig de bucurie că plec la Tine
Şi să plâng, şi pentru că încă îşi împietresc inimile când Tu le vorbeşti.

Dacă , astăzi ar fi ultima zi din viaţa mea
Aş vrea să fiu mai atentă la nevoile creaturilor tale
Ale semenilor mei şi totuşi n-ar fi deajuns.

Şi totuşi, dacă astăzi ar fi ultima zi din viaţa mea
Aş căuta să mă apropii mai mult de Tine!
Cu tot ce sânt :"Inima, suflet, minte şi trup".
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/21502/ultima-zi