Unui păstor ales
Autor: Olivia Pocol
Album: Volumul 5 - Apusul unei crizanteme
Categorie: Înmormântare
Ai luminat c-aveai a Lui lumină
Și-ai îndrumat pe mulți spre Apa Vie,
Vorbeai de-mpărăţia ce-o să vină
Cu-atâta dor, nădejde, bucurie...

Ai răspândit mireasmă de viață
Trecând prin văile prea des umbrite,
Vorbeai de marea, sfânta dimineaţă
Ce vine după neguri și morminte.

Ai împărţit cu zel și har Cuvântul,
Să afle orşicine Vestea bună:
Cum că iertare dă doar El, Preasfântul,
Iar cei aleși primi-vor, sus, cunună.

Ai stat în slujba-I fără să ceri plată
Și, milostiv, ai ocrotit sărmanii,
Ți-e pomenirea binecuvântată,
Cum ți-e și rodul vrednicei strădanii.

Ai fost păstorul ce-a-ngrijit de turmă,
Ce-a plâns și-a suspinat legând vreo rană,
Acum te plângem noi, rămașii-n urmă,
Dar știm că voia Lui e suverană!

Olivia Pocol (Bâlc) - 14 Mai, 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/214480/unui-pastor-ales