Opreste-te!..-mi s-a strigat-
Sa vezi portretul Lui insingerat.

Opreste-te si urca-te pe munte.
Pe frunte
O cununa de spini
Parea ca a crescut din radacini.

In parul castaniu smolit cu singe
Oprit din adieri zefirul plinge.

Din ochii Lui cei mari,
Minunea fringerii
A rupt un mal de Har.
Curg lacrimi peste Valea Plingerii.

Vad pe-un obraz amprenta unei palme...
Pe celalalt la fel.
Inseamna ca primirile-au fost calme.

Si sub poverile acestea triste
Gatul abia mai poate sa reziste.

Iar maiinile ranite vor sa spuna
Ca..., chiar si-n cuie stiu sa se supuna.

In piept inima bate tot mai rar.
E semn ca pentru mine S-a golit de Har.

Ostasul, se pregateste coasta sa-i strapunga
Va fi ranirea sulitei o strunga
Pentru o turma-n drum spre vesnicie
Chemata de Pastor la apa vie.

Si la piciorul crucii,la picioare
O mama plinge, sufletul o doare.
E mingiiata de un ucenic,
De parca el e fratele mai mic.

Iar eu am pironit in minte pe perete
Acest tablou insingerat
Din galeria marilor portrete.