Onorând a Lui chemare
Autor: George Cornici
Album: Versuri printre pelerini
Categorie: Zidire spirituala
Onorând a Lui chemare
Aplicăm ce El ne-a spus
Chiar când vine vreo- ncercare
Nu ne-abatem din cărare
Căci e-același, scump Isus.

Ne-a chemat de unde-am fost
(Largul vid al vieții triste)
Și ne-a dat un adăpost
Unde traiul s-aibă rost
Și încrederi să existe.

Ne-a chemat și am răspuns
Și-a plantat în noi iubire
Cu privirea-i ne-a pătruns.
Brațul care-a fost străpuns
Ne-a condus spre moștenire.

Onorând a Lui chemare
Demni de-al Lui Cuvânt vom fi
Și vom sta în așteptare
Să vedem când va apare,
Când la El ne va sui.

Iertare-atunci ne-a oferit
Și i-am văzut mărinimia
Și am primit ce n-am gândit
Ne-ambrățișat și ne-a uimit
Dându-ne și prietenia.

L-am urmat oriunde-a mers
Și-L vom urma de-aci ‘nainte
Îl onorăm prin cânt și vers
Chiar dacă vântul e advers,
Chiar de vom fi-n cuptor fierbinte.

Onorând a Lui chemare
Necontenit cu El suntem
La bucurie și-ncercare
În odihnă și-n lucrare
Pe El în toate Îl vedem.

George Cornici/Aprilie, 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/212980/onorand-a-lui-chemare