E-atâta suferinţă-n jur …!
Autor: Horia Costina
Album: Celor de Sus , cu dragoste
Categorie: Incurajare
E-atâta suferinţă-n jur …!

E-atâta suferinţă-n jur
Şi-atâta nedreptate!
Minciuna nu mai pot să-ndur!
Să fur, mi-e peste poate,

Iar să râvnesc la bogăţii,
Nu vreau să-aud vreodată!
Văd Doamne suflete pustii
Sperând pentru-altădată

Un trai mai bun, mai luminos
Fără-ntâmplări confuze,
Privind în sus, spre-un Domn Hristos
Cu zâmbetul pe buze!

Mi-e gândul gol şi-un pic străin
Prin lumi de ghinioane!
Zăresc bolnavi zăcând în chin
Şi-arzând în reci saloane,

Rugându-te, o, Doamne Sfânt,
Să faci, cum ştii mai bine,
Spre toţi cei trişti de pe Pământ
Ceva minuni Divine!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/212897/e-atata-suferinta-n-jur