Întotdeauna vor fi lacrimi să poți să ți le plângi,
Și vei avea motive egoul să ți-l frângi.
Mereu va fi un om să poți să-i spui...
Dar tu s-alegi să-i spui doar Domnului.

De-aștepți o încurajare să vină de undeva,
De-ar apărea îndată, oare, te-ar ajuta?
În spatele aparenței tu altceva aștepți...
Oare de ce spre oameni privirea ți-o îndrepți?

Vorbirea înțeleaptă ce-atât ai așteptat
Te va întări o clipă... omul e limitat...
Și-n străduința lui, cu calm și gingășie,
Îți va atinge rana, fără măcar s-o știe...

Cât poate omul înțelege și ce poți aștepta?
Ascuns, în mare taină, te-așteaptă Cineva...
În tine-I oglindirea, asemănarea Lui,
Doar El te va-nțelege! Vorbește-I Domnului!

Celui mai bun prieten de te destăinuiești,
Ai constata, în grabă, că nu e ce dorești...
Că dragostea firească-ntr-o zi se va opri,
Dar dragostea de sus te va desăvârși...

O mică încurajare, o atingere pe umăr,
Un frate, în ascuns, te va purta în rugă...
Dar Cel ce mijlocește la tronul cel de sus
E Acel' ce-ți ia povara, de vrei s-o lași — Isus.

De-avea-vei îndrăzneală, nădejde de-ai avea,
Credință, cât de mică, s-o lași la crucea Sa,
Te așteaptă-n cămăruță și ușa să-ți închizi,
Acolo Își lasă Slava și-ți șterge ochii uzi...

El vine la-ntâlnire, te-așteaptă chiar din zori,
Să-ți umple mintea-ntreagă cu ale Lui comori,
Să poți cunoaște taina desăvârșirii Lui,
Să capeți bogăția, minunea harului...