Rugă pentru copii
Autor: Alexandra C. S.
Album: fara album
Categorie: Binecuvântare copii
Ne-ai dăruit, o Doamne, un mănunchi de flori
Parfum de cer, din dragostea-Ți măreață
Prin acești copilași, ce ni i-ai dat prin har
Să-i creștem pentru împărăția Ta glorioasă.

Vedem în ei ce binecuvântări alese
Ai pus cu măiestrie, din caracter divin
În fiecare chip sunt trăsături diverse,
Din Tine sunt sculptate, din Chipul Tău senin.

Cu-adevărat comori și binecuvântare
Pentru puține clipe ce trăim aicea jos,
Dar vrem ca tot cu ei, în coruri de cântare
Să ne-ndreptăm spre cerul glorios.

Să ne mai dai putere și-nțelepciune sfântă
Să-i îndrumăm spre Tine orice ar fi!
Să îți cunoască Glasul și vocea Ta cea blândă,
Ca unui tată pentru-ai săi copii.

Să îi păstrezi curați și neîntinați de lume,
În trup, în cuget și-n dorința inimii,
Cuvântul Tău ceresc le fie călăuză,
Un sfânt dreptar pe cale, în fiecare zi.

Din dragostea ce meriți, să Îți urmeze pașii,
Să nu se lase de iubirea Ta nicicând,
Ci plini de mulțumire pentru harul chemării,
Să Te mărturisească prin viața lor trăind!

Iar când vor crește mari, de vor avea harul
De-a fi și ei la rândul lor părinți,
Binecuvântă-i, Tată, cu înțelepciune multă,
Să crească pentru cer copii curați și sfinți.

Și-apoi, toți împreună, familie preaiubită,
Să rămânem mereu în Tine ancorați!
Uniți prin Duhul Tău, să fim gata de nuntă
Când vei răpi mireasa, să fim cu toții luați!


Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/211960/ruga-pentru-copii