Fă-mă, Doamne, un vas de cinste
Autor: Elena Movileanu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Fă-mă, Doamne, un vas de cinste
Pe care Tu să-l folosești,
Chiar dacă într-un cuptor fierbinte
M-ai trece, ca să mă călești.

Fă-mă, Doamne, un vas de cinste
În casa Ta de închinare.
Modelează-mă, Părinte
Și trimite-mă în lucrare!

Căci iată mulți s-au lepădat
De credință și-adunare,
Uitând că Tu i-ai ajutat
Când au fost în strâmtorare.

Însă cu tot ce Tu mi-ai dat
Pe Tine vreau să Te slujesc.
Și, ca un fiu răscumpărat,
Pentru Tine să trăiesc!

Fă-mă, Doamne, o făclie,
Care arde necurmat
Pentru-a Ta împărăție
Până când voi fi chemat

De Isus în veșnicie
Să-l slăvesc neîncetat
Și să-i cânt de bucurie
Căci Domnul este Împărat!

Fă-mă, Doamne, un vas curat,
În care Tu să torni din plin
Iubirea Ta de Împărat
Pentru cei pierduți. Amin!

(6 aprilie 2020)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/210716/fa-ma-doamne-un-vas-de-cinste