Sub streşina casei la noi
Este un cuib de rândunică,
Din paie, beţe şi noroi
L-au construit vara trecută.

Doi puişori au crescut
Şi-au învăţat să zboare,
Au plecat când vara a trecut
Dar mama mi-a spus că vine iară.

Şi-ntradevăr n-a minţit mama
La cuibul lor iar au venit,
Din zori şi până-n seară
Au ciripit şi au muncit.

Doamne Tu le-ai învăţat
Să plece şi să vină,
Şi cuibul de l-au reparat
Cu noroi şi iarbă din grădină.

Doamne cât de mare eşti
Şi ochiul Tău cuprinde
Pământul tot când îl priveşti
Şi-n orce făptură pătrunde.
Ştiu că Tu eşti cu mine mereu
Şi nici o clipă singur nu mă laşi,
Să nu greşesc aş vrea Domnul meu
Să calc pe urmele ce lasă-a Tăi paşi.

Iar dacă vreodată greşesc
Şi calc pe urmele altor paşi,
Ca rândunica drumul să găsesc,
Să recunosc urma de paşi.