Credeam în oameni și-n cuvântul lor
Autor: Puiu Chibici
Album: Volumul 4
Categorie: Diverse
Credeam în oameni și-n cuvântul lor,
Credeam în jurăminte,
Uitând că omul este schimbător
Și te amăgește, când te minte.

Cât timp îi poți fi de folos
Mereu te lingușește,
Promite candid și mieros,
Iar mai apoi te părăsește.

Tu pentru el nu-nsemni nimic,
El n-are sentimente...
Tu-l crezi prieten sau amic,
El doar te folosește.

Deschide-mi ochii, Doamne-n viitor,
Și dă-mi înțelepciune
Să fiu în casa Ta, folositor,
Nu de folos la lume.

Sa mă încred în Tine, al meu Domn,
Să înțeleg odată
Că blestemat e cel ce se încrede-n om
Și singur, neschimbat ești Tu... Tată!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/209559/credeam-in-oameni-si-n-cuvantul-lor