Oare ce ne-aduce anul?
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: An nou

Oare ce ne-aduce anul ce-a pășit în viața noastră?
Fiecare se întreabă cu speranță de mai bine...
Oare ne va șterge lacrimi
Și regrete și suspine?
Oare ce aduce anul? Pace-n suflete? Iubire?
Poate-un strop de îndurare să uimească omenirea
Poate va-nflori credința
Și va învia... iubirea?
Oare noul an va ști rănile să le-oblojească
Și ne va reda o parte din aripile ce-s frânte?
Ne va învăța inima
Către ceruri să se-avânte?
Am pășit în noul an... poate fi un început
Pentru tot și pentru toate... pentru dragoste, speranță
Pentru ruga nerostită
Pentru vise, pentru viață...
Îmi îndrept spre Tine glasul Tată scump din veșnicii:
Mai privește spre pământ în a Ta iubire mare
Fă din anul ce-a-nceput
An de binecuvântare!

Vulcan-01-01-2021
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/208409/oare-ce-ne-aduce-anul