Închid un cerc
Autor: Ana Haz
Album: Aleea sufletului meu
Categorie: Diverse
Am adoptat în suflet un ecou,
Bing-bang-ul scârțâitului de care
Și-un gângurit scăpat din embargou
Pe unda unei lacrime amare.

Mă regăsesc iubind ca la-nceput
În libertatea cât cuprinde zarea,
În simplitatea-n care m-am născut,
Să-nchid un cerc, sfârșindu-mi alergarea.

Celui Ce este sfânt, de trei ori sfânt,
Voi gânguri în psalmi, Noua Cântare,
Când nu voi mai putea rosti cuvânt,
Să gem un imn, pe scârțâit de care.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/207079/inchid-un-cerc