Psalmul 121
Autor: Dany Căpătan
Album: Psalmi
Categorie: Incurajare
Spre munți eu astăzi ochii îmi ridic,
De unde-mi vine ajutorul oare?
Doar de la Cel ce-a facut totul din nimic,
Pământ și cer și tot ce vezi sub soare.

Te-ncrede-n El, căci nu va-ngădui,
Pe drum să ți se clatine piciorul.
Acel ce te păzește zi de zi,
Nu dormitează ca și muritorul.

Cel ce păzește pe Israel minunat,
Nu dormitează nici nu doarme niciodată.
Domnul e Păzitorul tău neîncetat,
Și umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.

De-aceea soarele nu de va bate
În plină zi, nici luna-n nopți târzii.
Domnul te va păzi de rău în toate,
Chiar sufletul de moarte-ți va păzi.

El tăbărăște-n juru-ți c-ocrotire,
Și calea-ți va veghea pe unde mergi.
Te va păzi când pleci și la venire,
Tot El va fi cu tine până-n veci.

Dany Căpătan
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/207021/psalmul-121