Ca frunza sunt, în luptă pe o creangă;
Un cântăreț din frunză tot aștept,
Samariteanul meu să mă culeagă,
Să cânte psalmii care-i port în piept.

Căci psalm mi-e inima atunci când bate,
Din clocot, aburind spre Creator.
E un ocean cu unde tămâiate;
Cu mii de mulțumiri Îi sunt dator.

În turla vremii inima suspină,
Nu este un chimval zăngănitor,
E pulsul de din seve de Lumină,
Un tonus insuflat de Creator.

De ce să tacă? Repede să bată!
E un copil acolo, eu l-am pus;
Ce diagnostic? Dragoste curată!
Iubirea mea dintâi pentru Isus.

Lămurită-n cuptor, biciuită-n ploi
Pe ramul gol în toamna mea, târziu,
Aștept să mă întorc Acasă la noi,
Ca frunza cea de Aur străveziu.