Dumitru Buhai si-a-nscris gandurile in cuvinte de argint,
Pe care le-a asezat sa stea-nlantuite ca intr-un labirint,
Din care sa se-auda-n ecou peste vai, dealuri si munti,
Ca un cantec al bucuriei de viata, in anii de viata cuminti.

El apus in carte versuri cu apa de izvor ce-a saturat curcubeul
Si l-a colorat in pasteluri de soare, ca sa ramana un cantec sfant,
Cu note-n lacrimi de nesarbatoare si linistire, cand doare sufletul,
Ca sa ramana niste raze de soare-n tunelul de viata, de pe pamant.

Proza si poeziile lui aduc pe strune de consoane si vocale melodii,
Inregistrate-n creier, ca intr-un computer, ca sa traiasca sa fie cantate
Si memorate, ca sa ramana ca amintire si ca zidire-n ale sale trairi,
Ca sa nu se uite semintele rodite-n pruncie si nici melodiile necantate.

Durerea a fost fericirea lui, din clipa venirii pe lumea de ger si de vant,
Pe cand natura striga rapusa de vuietul mare, facut de iarna dezlantuita,
Dupa care a aparut soarele cu raze stralucitoare si viata de pe pamant
A devenit, prin credinta, o oaza verde si buna, in drumul spre Tara dorita.

Proza lui muiata-n lacrima copilariei, ca si poezia-n culoarea de curcubeu,
Vrea sa cante fericirea biruintei, ca sa sune mantuirea, azi, si-n sufletul tau,
Ca dupa ce citesti volumul„Pasi spre fericire", sa ai credinta optimista
Ca se va umple cu divina bucurie-a mantuirii si inima ta, acuma, trista...

26 august 2006
E-mail:[email protected]