Mă uit în jur... ce oare-mi aparține?
Autor: Toma Coca
Album: Iubire infinită
Categorie: Revenirea Domnului
Mă uit în jur... ce oare-mi aparține?


S-au rătăcit anotimpurile,
Nu-și mai cunosc rânduiala.
S-au rătăcit creștini pe cale,
Pierzând Păstorul și adunarea,
Îmbrățișând al lumii nevăzut,
Uitând că Iisus, mult i-a iubit.
Creștinii înlăcrimați, cu gând tăcut,
Țin cerul în brațe, credința scut.
În roua zorilor își spală suferința,
Zilnic urcă la Golgota să-și spună ruga.


Își cântă cântul în murmur,
Sub pași, strivind mohor.
Urmele dureroase... semne de rană,
De colțurile pietrelor și spini făcută.
Trista lacrimă își crește macii
Umbriți de durere și fără străluciri.
În pala vântului e leagănul durerii,
Și dorul de ceasul mântuirii.
Prin credință, înviorăm lăstarul ceresc,
Speranța... Reîntâlnirea cu Mirele Ceresc!


Din ochi, lipsește sclipirea,
Al inimii cer demult a tăcut...
Învățături fără esență se simt aidoma,
Marea bucurie și harul s-au pierdut.
Și... ninge pe cărările vieții
Cu petalele crinilor ofiliți.
În inimă se zbate dorul de mântuire,
Gânduri se lovesc de rocile străine,
Ruptă e legătura cu cerul de Iedera-Rătăcire;
Pe mulți i-a legat de păcat și lume.


Mă uit în jur! ... Ce oare-mi aparține
În această tulbure, străină lume?
Doar plânsul ce răsună în mine,
În mii de voci, mii de suspine.
Doamne! ... Caută-mă în petala tăcerii!
În anotimpul din timpul verii!
Cu ploi binecuvântate m-ai udat,
Eu... în toate zilele Te-am urmat! ...
Acolo mă găsești; ascunde-mă în palmă,
Ocrotește-mi viața când sunt încercată!


Ascult cum trece timpul tăcut...
Marea lui întunecoasă mă cheamă șiret,
Cu tumultul ei agitat, înșelător,
Păcatele din adânc, vor să mor.
M-au încorsetat în griji culese din timp,
Să mă scurg în clepsidră ca praful de nisip.
Dar... însinguratul gol, în mine, flăcări aprinde,
Cu vise, gânduri și dorul de mântuire.
Ce grea luptă: să aduni cristale din spini,
Roade bune, cuvinte dulci din mărăcini!


Zidurile și piedicile să le transformi în stele,
Pe bolta cerului să scrii mulțumiri cu ele.
Ascunde-ți lacrimile ce au curs ploi de apă,
Șiroaie în tăcere, viața, o - Mare sărată.
Peregrin trecător, în chirie pe pământ,
Pierdut-ai multe clipe, prin perdeaua de lut,
Ți-ai umplut sufletul cu speranță, că cerul atingi,
Iar Iisus, cu brațele deschise te va primi.
Eu? ... Îmi scutur veșmântul de ce-i lumesc,
Cântând să pășesc pe pământul strălucirii, ceresc.

Pattada/08/11/2020
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/205670/ma-uit-in-jur-ce-oare-mi-apartine