Aș vrea să fiu un rob al Tău
Autor: Sorin Alb
Album: fara album
Categorie: Diverse
Aș vrea să fiu un rob al Tău
Purtând însemnele iubirii Tale
Să mă dezbrac de eul meu,
Trăind în harul jertfei Tale.

Și nu urechea să-mi semnezi
Când aplecat voi sta sub cruce,
Ci inima să mi-o crestezi
Cu Duhul Tău cel Sfânt și dulce!

Să port în pieptul meu arzând
Făclia dragostei divine,
Ce-a luminat viața mea,
Atunci când ai venit la mine.

Si nu onoruri să îmi dai
Când credincios mă pui la masă,
Ci-n carnea firii Tu să tai,
O inimă aleasă!

Podoabe scumpe să nu-mi dai
Atunci când mă îmbraci Stăpâne
Când dezbrăcat și gol mă vezi,
Îmbracă-mă cu Tine!

Și dacă vrei să mor lucrând
Arând de zor ogorul,
Te rog, înaltă-mă plângând
Să-mi văd Semănătorul!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/205524/as-vrea-sa-fiu-un-rob-al-tau