Stă-n drumul gol fântâna,
Însingurând în vale
Lăsată-n gol de mâna
Ce-a adăpat-o-n jale.

Și nu-i un preț acuma
Plătind a se fi cere
Comoară îi e huma
Cu gustul ca de miere.

Sunt eu, însinguratul,
Setos de ape dulci,
Iar umbra-mi e un altul
Lipit sfios de stânci.

Să dau un preț fântânii
Înnoroiată-n soare,
Voi duce apă mâinii,
Topind drobii de sare.

Iar când fântâna mea
Din ape se v-a-ntoarce,
Atunci voi bea din ea
Setos de apa rece.

Stă-n drumul gol fântâna
Ascunsă-ntre verdeață,
Purtând acum cununa
Ființei țel măreață.

Dar nimeni nu-i să vadă
Și nici să ocărască,
E doar un țel dovadă
Aici să mai trăiască.

Și doar o așteptare
Lungită până-n noapte,
Un ceas și- o deșteptare,
Scăldate-n tainici șoapte.

Iar când fântâna mea
Spre ape se va duce
Atunci veți bea din ea
Și n-o să mai usuce.





Hilmanger, 31.8. 2020