Întoace-te azi la Hristos
Autor: Ica Dragoi
Album: Binecuvăntare
Categorie: Evanghelizare
Întoarce-te azi la Hristos părăseşte păcatul,
Pe El să-l urmezi bucuros ca El nu este altul.
Ieşi din Sodoma fugi spre munţi şi nu privi înapoi,
Oricâte-ar trebui să-nfrunţi tu urcă spre culmi noi.

Urcă pe al Golgotei drum opreşte-te la cruce,
Nu amâna vino acum salvare îţi aduce.
Aşa cum eşti împovărat cu multele-ţi păcate,
Vino căci poţi să fii iertat Isus le ia pe toate.

Dacă vii sincer la Hristos şi îl cauţi cu bucurie,
El îţi rămâne credincios bun Prieten pe vecie.
Deci ieşi din laţul celui rău alege calea sfântă,
Caută sincer pe Dumnezeu spre ceruri te avântă.

Priveşte ţintă la Hristos şi mergi drept înainte,
Cu El ai viitor frumos în locurile sfinte.
La El priveşte neîncetat şi fii plin de credinţă,
Prin El tu poţi să fii salvat cu El ai biruinţă.

Primeşte-l azi în viaţa ta de-ai auzit chemarea,
Primeşte-l nu vei regreta şi poţi primi iertarea.
Iertare de orice păcat şi sfântă mântuire,
Vino la El să fii salvat azi vino cu grăbire.
Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/203575/intoace-te-azi-la-hristos