M-ascund în rugini
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Splendori
Categorie: Diverse
M-ascund în rugini
Alexandrina Tulics-album Splendori
... a venit toamna... m-ascund în rugini,
mă plimb fără direcții afară
cu ochii spre cerul senin;
mi-e frig de iubirea de vară
mi-e piersică gustul în ploi,
mi-e dulce lacrima ascunsă în gene,
când cocorii mă strigă pe nume-n zăvoi
înfruntând zboruri cu cântec în pene...
Mi-e frig de strigătul lor
în zboruri dincolo de vară;
mi-e sare lacrima-n ploi
și vântul mi-e voalul ce-n toamnă
m-acoperă, mă coboară.

22 august 2020, Delafield
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/203514/m-ascund-in-rugini