În zilele din urmă
Autor: Anonim
Album: Versuri de altădată
Categorie: Trezire si veghere
În zilele din urmă,
Cum Domnu-a arătat
C-au intrat lupii-n turmă
Şi-s gata de prădat!

Ei nu mănâncă una,
Să plece-apoi sătui
Ci-omoară toată turma,
Ce-i pasă lupului?

Atâţia-n piei de oaie,
Atâţia lupi ascunşi
Ce inima ţi-o-nmoaie,
Zicând că-s ai Săi unşi!

Oh, de-ar veni puterea
Ce-a fost peste Samson,
Căci leul e în turmă
Şi stă lângă amvon!

Ah, de-ar veni iar David,
Iar, fiul lui Isai
Să se lupte cu leii,
Cu leii cei mişei!

O, de-ar veni iar Pavel,
Să treacă prin Efes,
Căci fiare de tot felul,
În cete s-au ales.

Mai treci, Samaritene,
În drum spre Ierihon!
Îndură-Te, Isuse,
Astăzi, de-al Tău Sion!

Fă să-Ţi auzim glasul,
Păstorule milos,
Căci astăzi, la tot pasul
Întâlneşti câte-un hristos!

Curând va fi o turmă,
O turmă şi-un Păstor
Când vei veni, Isuse,
Păstorul oilor!

Ucişi vor fi toţi lupii
Şi leii cei mişei,
Afară stau tâlharii,
Păstorii farisei!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/203371/in-zilele-din-urma