HAIDEM SĂ LUCRĂM! 1
Autor: Cristian Neamțu
Album: Pâine Pentru Suflet
Categorie: Slujire
Frați de credință, haidem să lucrăm,
În voie să arăm și să semănăm,
Pentru-al nostru Domn pe care Îl iubim,
Astfel, pentru El, cu drag, să slujim!

Atunci când totul, când totul este greu
Să ne încredem în Domnul Dumnezeu;
Noi, niciodată, să nu renunțăm
Ci, cu încredere, mereu să avansăm!

Chiar dacă acum, pentru astă lucrare,
Pământul ce-l avem este mult prea tare
Să avem nădejde - și vom săvârși cu spor
Lucrări minunate în al Domnului ogor!

Să semănăm voios nădejde, bunătate,
Credință, iubire, pace, dreptate...
Tor ce este sfânt, tot ce e lumină,
Tot ce e izvor de roadă divină! ...

Frați de credință, haidem să lucrăm,
În voie să arăm și să semănăm,
Pentru Domnul, ce vrem să-L preamărim,
Astfel, voia Lui, cu drag, să o-mplinim!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/203079/haidem-sa-lucram-1