SMERENIA
Autor: Cristian Neamțu
Album: Pâine Pentru Suflet
Categorie: Zidire spirituala
Să fim smeriți, nu-i o cale ușoară
Dar nu este nici un lucru greu.
Pentru a noastră fire, este o povară
Dar nu este și pentru Dumnezeu.

Nu-i ușor ca umilința să o suportăm
Căci Orgoliul și Egoismul în noi locuiesc:
Dar noi pe-acestea trebuie să le controlăm,
Prin puterea Tatălui Ceresc!

Să ne-amintim că Domnul Împărat,
Pentru a noastră sfântă Mântuire,
Cea mai profundă umilință a suportat
Și-a fost apoi încoronat cu Preamărire!

Haidem, inimile Lui să le predăm
Ca prin a Lui Slavă, El să le zidească!
Noi, negreșit, o să ne micșorăm
Dar în inimi vom avea Împărăție Cerească!

Smeriți, dar, să fim prin Isus,
La cârma vieții noastre să-L avem,
Și El ne va-nălța și vom fi acolo sus
Fii ai Împăratului Suprem!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/203031/smerenia