Spre tine Tatăl nostru
Autor: Mihai L. Caprar
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Spre Tine Tatăl nostru, ruga ne-ndreptăm
Știind că Ție toate îți sunt cu putință
Ție-ți aducem ale noastre lacrimi, ... și-așteptăm
Din întristări ca să ieșim cu biruință

Mă-ntreb ades și mă cutremur...
Când noapte-n somn dădeai inimii mele ghesuri
Cum am putut să fiu așa delăsător
Și să nu caut încă de pe atunci răspunsuri

Trecut-au anii ca un vis...
Și-aproape c-am îmbătrânit pe cale
Mai, mai să ne-dreptăm înspre abis
Dar Ți-ai descoperit din nou marea-ndurare

Ne-ai învățat că trebuie să iubim, iertăm
Să dezlegăm, să nu privim cu pizmă
Să aruncăm în marea de uitare, să lăsăm
Vindecarea-Ți, trimisă prin credință

Chiar dacă încercările vor fi aici, pe Cale
Și cel rău va ‘ncerca totul, doar să ne poticnim
Eu știu! sunt sigur că ești lângă noi, în ascultare
Și că prin Tine, noi pe el îl biruim

Cu aceste nădejdii vii, mergem mereu spre țintă
Chiar dacă uneori povara este grea, de ne-înțeles
Știind că ne aștepți cu dragoste, de Tată
Spre veșnicie, gândurilor noastre să dăm sens

Noi știm că Ție Isuse îți pasă
Că ai plătit, ți-ai dat chiar viața pentru noi
Că-n mâna Ta suntem, și-a Ta privire, o clipă nu ne lasă
Și harul Tău ne ține tot mereu învingători!

De aceea îți aducem mulțumire
Laude avem pe buze, și nădejde
Că ai făcut posibilă acestă mântuire
Și-i accesibilă oricui va crede!





Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/201912/spre-tine-tatal-nostru