Creștin sau pocăit?
Autor: Ioan Vasiu
Album: Zbor spre lumină
Categorie: Evanghelizare
Motto: 1 Ioan 2/15: ""Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume.
Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.""

S-a prins în vorbă un așa-zis creștin
C-un pocăit bătrân care-i era vecin,
Că socotea că este momentul potrivit
Să afle pocăitul că el este înstărit.

Zice cu pohfală: "Am o casă - palat sadea,
Că nu este-n cetate o casă ca a mea!
Și am niște mașini - bolizi, mă înțelegi?
Că sub capota lor stau herghelii întregi
De cai-putere... Când îi slobod la drum
În urma lor rămâne pulbere și fum!

Și cum problema banilor nu mă frământă,
Călătoresc, adeseori, în Țara Sfântă -
La Ierusalim, Orașul păcii, ca să mă închin
La Zidul Plângerii, ca orice bun creștin
Și de-acolo îmi aduc spre aducere aminte
Scule de aur și de argint, odoare sfinte,
Că îmi doresc să las o moștenire mare...

Dar nu te supăra, ți-aș pune o întrebare:
Când ai să pleci, ce vei lăsa în urmă?
Niscaiva cirezi de vite, sau vreo turmă?
Conturi în valută? Vreo vilă? Giuvaiere?"
"O, nu! Eu n-am agonisit asemenea avere,
Nimic din ce mi-ai spus... C-acestea pier...
Ori bogăția mea am strâns-o pentru cer.

Aici n-avem nimic din cele ce mi-ai spus,
Dar noi suntem bogați, avându-L pe Isus!
Bogăția noastră nu stă în turme și în tauri
Ci, în Duhul Sfânt - Împărțitor de daruri...
Bogăția nu ne stă în alesele veșminte
Ci, în Cel ce ne îmbracă în podoabe sfinte!
În El stă bogăția care te face vrednic
De Împărăția slavei Celui Atotputernic!
Prin harul Lui suntem bogați în orișice privință
Cu orișice vorbire, cu orice cunoștință.

În cine își pune nădejdea omul credincios?
În bogățiile nepătrunse ale lui Hristos!
Cel care cu milă și bunătate se apleacă
Spre cei săraci în ochii lumii ca să-i facă
Din starea lor de păcătoși și de neștiutori -
Sfinți, bogați în credință și moștenitori
Ai veșnicei Împărății a Tatălui ceresc
Făgăduită celor ce-L urmează și-L iubesc.

Dar, tu vecine, care într-adevăr trăiești
După îndemnurile firii tale pământești
Și umbli fără încetare după lucrurile firii -
În cine crezi că-ți pui nădejdea mântuirii?
În cine te încrezi când boala te apasă
Și moartea își arată colții, nemiloasă?
În bani? În giuvaiere? În avuții deșarte?
În lucrurile firii care te duc la moarte?

Tu crezi că-n asta stă credința adevărată,
Să plângi la Zidul Plângerii măcar odată?
Și crezi că asta e voia Cerescului Părinte
S-aduni să-ți umpli casa cu odoare sfinte?
O candelă de aur la ce îți folosește
Când untdelemnu-n candelă-ți lipsește?
La ce îți folosește darea ta de mână
Când firea pământească îți e stăpână?

Ești ca un fir de grâu înalt și înspicat...
Dar dacă spicu-i gol, rămâi un pai uscat...
Îți zici creștin, dar credința ta-i greșită
Câtă vreme-n pieptu-ți ai inima împărțită
Și vrei mai mult cu lumea pe care o iubești,
Când Dumnezeu îți spune să te pocăiești.

Ia seama, vecine, la Scriptură și citește
Că prin Scriptură Dumnezeu vorbește!
Și atuncea când vorbește Dumnezeu
Până și cel mai mare și înverșunat ateu
Se prăbușește-n pulbere și-ascultă...
Iar ale tale buze, care acum insultă,
Le vei deschide cu bucuria mântuirii
Să laude în veci pe Dumnezeul izbăvirii."
Amin!
Alba Iulia 27 iunie 2020


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/201886/crestin-sau-pocait