De ce e Doamne-n lume …

De ce e Doamne-n lume prilej de-ngrijorare?
De ce teroarea curge spre oameni mai cu foc?
De ce prostia creşte atât de mult sub soare
Încât noi, cei de astăzi nu mai gândim deloc?

De ce urâm pe altul, spre-a-l face să urască
Şi vrem o răzbunare ce nu ne stă în firi?
De ce în jurul nostru un aprig hău se cască
Să-nghită-n nepăsare smerenii şi iubiri?

De ce ne-aţâţă domnii din "tronuri" deşucheate,
Ce ne conduc, fireşte, cu mâinile de fier,
Să ne lovim cu sete în capete turbate
Spre-a strânge iar cureaua cu traiul auster?

De ce, acestea toate, o, Doamne mai există
În vieţile mărunte din neamul omenesc?
De ce nu ştim că mintea de-a pururea rezistă
La orice uneltire, când e Izvor Ceresc

Şi că atunci când răul ni se iveşte-n cale,
Forţându-ne iar fiinţa s-o ia pe-un drum greşit,
Noi toţi putem, cu Domnul, la braţ păşind agale,
Să facem din Credinţă, un leac desăvârşit? !