De ce-am uitat?
Autor: Maria Luca
Album: Izvoare de iubire
Categorie: Trezire si veghere
De ce-am uitat să mai zâmbim?
De ce-am uitat să mai iubim
Și singuri alergăm și doare
Prin viața asta trecătoare?
De ce-am uitat în zori de zi
Cu drag spre ceruri a privi
Și am uitat să mulțumim
Că avem harul să trăim?
De ce-am uitat de bucurie?
De ce-am uitat de părtășie
Și am lăsat ca iarna grea
Să ne inunde inima?
O, frații mei... e timpu-acum
Să ne oprim pe-al vieții drum
Să-ntoarcem către cer privirea
Să înțelegem că iubirea
E darul cel mai prețios
Când e născută din Cristos!

Vulcan-16-06-2020
Mary

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/201609/de-ce-am-uitat