Duh mângâietor, divin!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Alerg spre ținta cea promisă!
Categorie: Cincizecime
Duh mângâietor, divin!

Duh mângâietor, divin
Sfânt Mângâietor ceresc,
Tu Te-ai revărsat din plin,
Peste neamul omenesc.

Mângâiere ai lăsat
Peste noi, Hristos Isus.
La ceruri când ai plecat,
S-a împlinit tot ce ai spus.

Duhul Sfânt a coborât
Cu iuțeală și putere,
Căci Tu, Doamne, ai pregătit
Pentru noi, o mângâiere.

La ceruri Te-ai înălțat
Și-ai plecat spre al Tău Tată
Dar singuri nu ne-ai lăsat:
O putere ne-a fost dată

Pe noi, să ne sfătuiască
Și îndrumător să ne fie,
Viața să ne-o cârmuiască
Spre Tine, spre Împărăție.

Duhul Sfânt este putere,
Este bun, mângâietor;
Alină orice durere,
Ostoiește al nost dor

După Împărăția Sfântă
Ce ne așteaptă la cer, sus,
Unde mii de îngeri cântă
Slavă Îți aduc, Isus.

Duhul Sfânt e alinare,
Farul ce călăuzește;
Înțelept, plin de îndurare,
Pentru cer ne pregătește.

Prorocii și tălmăciri
Duhul Sfânt ne dăruiește,
Limbi din cer, tămăduiri,
Calea spre cer netezește.

Dragoste și prețuire
Doar prin El putem avea.
Mângâiere și iubire,
El pace ne poate da.

O comoară-I Duhul Sfânt,
Prețuire să Îi dăm!
Ghidul nost pe acest pământ,
Prin El, viață căpătăm!

Amin

Câmpia Turzii, 7 iunie 2020

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/201341/duh-mangaietor-divin