Din Tată-n Fiu...
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Splendori
Categorie: Incurajare
Din Tată-n Fiu...

Se-nchid ca pleoapele în plâns
Cărări pe care-am mers în bine sau suspine,
Pe care le credeam și eu, că sunt aproape,
C-acela-i drumul meu, de cer și Tine.
Erau și-acolo înfloriți salcâmul, busuiocul...
Dar oamenii-alergau la ele, să le adulmece norocul.
Gândirile erau adânc pătrunse doar să le fie bine;
Se-mpleticeau pe-aste cărări,
Ce nu erau în drumul lor și-al meu, spre Tine.
Culori... culori atât de țipătoare
Și vorbe spuse cu năduf,
Mă atrăgeau să fiu cu ei în vale,
Să mă îndepărtez de Tine, să n-ascult.
În loc de ciripit de rândunele,
Zburau atâția lilieci,
Nocturnii trubaduri cu-aripi deschise,
Duceau solii de întuneric, nedemn-n Psaltire scrise.
Eram și eu cu-acei ce-mpart, trosnit de râs în vale;
Mi se părea că este-atât de bine
În locul unde nu ești înălțat în osanale.
M-acomodasem cu acei ce nu știau
Că în genunchi se-nchină inima-n Psaltire,
Și strigă: Slavă! Glorii-nlăcrimate, iubitului, sfânt Mire...
O vreme tulbure-nainte de furtună
Se prezicea în viața mea,
Dar printre ceață, înserare, ai coborât în ființa mea:
-Iubito!
Drumul către casă-ai rătăcit, nici pâine n-ai pe masă,
Iar vântu-ți bate-n față de nestăpânit,
'N curând, se va abate și mai mult, că-i ceața deasă...
-Ridică-te! Dă-Mi mâna!
Să pornim spre casă împreună!
În lacrimi-pocăință-s lalelele-nflorite,
Salcâmii-și curg din miere peste ființa mea...
Odaia nunții este pregătită,
Să se îmbrace-n alb: Mireasa.
Viori cerești își acordează glasul,
Să fie înălțat Acel ce-I viu.
În vale se-aud rugi, eu le disting glasul...
Sunt sufletele închinate Trinității: Din Tată-n Fiu.

4 iunie 2020 -Delafield



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/201235/din-tata-n-fiu