Să creşti în viaţa de credinţă
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 2
Categorie: Diverse
1. Să creşti în viaţa de credinţă,
Tot mai plăcut şi mai frumos!
S-arăţi, trăind în umilinţă,
Că eşti lucrarea, Lui Hristos!

R1: Să creşti în harul ascultării,
De Dumnezeu, neîncetat!
C-aşa tu nu vei da uitării,
Sfânt Iegământul încheiat!

2. Să creşti în harul curăţiei,
În tot ce spui şi-n tot ce faci!
Veşmântul nevinovăţiei,
Nepângărit, tu să-l imbraci.

R2: Să creşti în limpedea iubire,
Ca florile, în luna mai!
Și gata fii pentru jertfire:
La toţi să-mparţi, la toţi să dai!

3. Să creşti în haru'nţelepciunii,
La umbra ei să te ascunzi!
Și'n baia sfânt-a rugăciunii,
Desăvârşit, să te cufunzi!

R3: Să creşti în pace şi'n răbdare,
Cu fiecare zi şi ceas!
Să zbori mai sus, mai sus spre soare,
Uitând ce'n urmă, ți-a rămas.

4. Să creşti în Domnul, totdeauna,
Cu El să semeni pe pământ!
Lumina Lui s-o'mparţi într-una,
Prin trai, prin gând şi prin cuvânt.

R4: Să creşti în pace şi'n răbdare,
Cu fiecare zi şi ceas!
Să zbori mai sus, mai sus spre soare,
Uitând ce'n urmă, ți-a rămas.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 94.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/201023/sa-cresti-in-viata-de-credinta