Potolirea furtunii
Autor: Ioan Vasiu
Album: Zbor spre lumină
Categorie: Zidire spirituala
Motto: ""Fiindcă ai păzit Cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu
de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să
încerce locuitorii pământului."" Amin! Ap. 3:10.

Corabia-i ancorată la țărmul Galileii
Iar umbrele înserării nu--s departe
Și Învățătorul Își cheamă învățăceii
Să treacă marea-n cealaltă parte.

Fiind vechi pescari, cunoscători,
Nu zăbovesc, corabia-i pregătită;
În ea se urcă toți, și încrezători
Pornesc în larg pe marea liniștită.

Fusese o zi mai lungă și obositoare,
Și cum corabia înaintează liniștit
Ei se bucură de clipele odihnitoare...
Dar, dintr-odată, furtuna s-a stârnit.

Un vânt năprasnic răscolește marea
Și aruncă în corabie valuri mari;
Asemenea furtună aduce înfricarea
În inimile încercaților pescari.

Primejdia este mare și, nu fără temei,
Că furtuna nicicum nu se mai curmă...
Când își amintesc că Isus este cu ei
Și doarme pe căpătâiul de la cârmă.

Se strâng lângă Isus, în grabă mare,
Cu un singur gând: "Să Îl trezim!"
Și Îl trezesc, zicându-i a mustrare:
"Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?"

Este firesc să fie plini de spaimă
Când apa în corabie năvălește...
Dar este o necredincioasă teamă
Când știi că Domnul te însoțește.

Ori, în corabia ce aveau să-i ducă
În cealaltă parte a mării fără greș,
E Cel ce mustră marea și o usucă,
E Cel ce umblă în furtună și vârtej.

Apoi, prin El și pentru El au fost făcute
Și ceruri și pământ, și stelele și mare...
Și toate lucrurile, văzute și nevăzute
Îi sunt supuse, dându-i ascultare.

Întrebare ucenicilor ce sună a reproș
Primește un răspuns ca o sentință:
"Pentru ce sunteți atâta de fricoși?
Tot n-aveți nici acum credință?"

Isus era la cârmă, de acolo a vorbit
Certând vântul și marea învolburată,
Iar vântul a stat, marea s-a potolit
Și liniștea s-a așternut pe dată.

Fraților, nu-i judecați prea aspru,
Fiți cu ucenicii mai îngăduitori
Că în fața unui eventual dezastru
Și noi ne clătinăm de atâtea ori.

Trecem adeseori printr-o încercare
Și apele învolburate ne izbesc...
Noi cât de liniștiți rămânem, oare,
Când valuri de furtună ne lovesc?

Sau ne lăsăm cuprinși de groază
Strigând în plânset și suspin:
"Doamne! Oare chiar nu-Ți pasă
De-a noastră suferință și de chin?"

Cum să nu-i pese de mine și de tine,
De noi, sărmane suflete pribege?
Când pentru noi S-a dat pe Sine
Răscumpărându-ne din fărădelege,

Ca să ne curățească și ca să fim ai Lui
Plini de râvnă pentru facerea de bine,
De aceea nici nu gândi, de cum să spui
Că nu-i pasă Domnului Isus de tine.

Dacă Isus e în corabia vieții tale
Acolo sus pe căpătâiul de la cârmă,
Orișice furtună ți-ar ieși în cale
Corabia vieții tale nu ți se fărâmă.

Isus a zis: "Dacă ați avea credință
Măcar cât un grăunte de muștar
Nimica nu v-ar fi cu neputință
Și truda voastră n-ar fi în zadar.

Pe calea vieții oricât ați fi de sprinteni
Furtunile din urmă tot au să v-ajungă...
Însă v-am spus că niciodată, nimeni
Din mâna Mea nu poate să vă smulgă.

Iar cei care s-au lepădat de sine
Urmându-Mă, au veșnică răsplată -
Și toți care trăiesc și cred în Mine
Nu au să vadă moartea niciodată.

Că Eu vă întăresc, și Eu vă voi păzi
De tot ce-i rău, de relele ce vin;
Și, Eu sunt cu voi în fiecare zi
Până la sfârșitul veacului. Amin!"

"
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/201012/potolirea-furtunii